Ultimul membru al unui trib indigen din Brazilia, găsit mort în hamacul din coliba sa. El a trăit într-o izolare completă, în ultimii 26 de ani

Ultimul membru al unui trib indigen din Brazilia, găsit mort în hamacul din coliba sa. El a trăit într-o izolare completă, în ultimii 26 de ani
FOTO - Captură video: CNN
Publicat: 29/08/2022, 17:18

Ultimul membru al unui trib indigen brazilian a fost găsit mort, într-un hamac. Anunțul a fost făcut de CNN, care citează agenția de protecție a indigenilor din Brazilia, Funai.

Bărbatul era cunoscut drept „Omul gropilor” și a trăit în izolare completă în ultimii 26 de ani pe pământul indigen Tanaru, în adâncul Amazonului brazilian din statul Rondonia, potrivit organizației non-profit Survival International.

Bărbatul, al cărui nume nu este cunoscut nici până acum, a primit această poreclă de la obiceiul său de a săpa gropi adânci pentru a prinde animale și pentru a se ascunde.

El trăia în completă izolare, fără a lua vreodată contact cu civilizația. De altfel, bărbatul a refuzat să fie contactat de autorități, deși au fost mai multe încercări în acest sens.

Totuși, autoritățile au continuat să-l monitorizeze de la distanță, lăsând ocazional provizii pentru el. Potrivit The Guardian, cadourile erau mereu refuzate, iar oricine încerca să se apropie era atacat cu săgeți.

„După ce a văzut masacre atroce și invazii ale locurilor sale, respingerea contactului cu lumea exterioară a rămas cea mai bună șansă de supraviețuire pentru el” , a spus Sara Shenker de la Survival International.

Survival International a spus că restul tribului său a fost nimicit de mai multe atacuri, începând cu anii 1970, în principal din partea crescătorilor de vite și a acaparatorilor de pământ. Fermierii obișnuiau să îi atragă cu cadouri de zahăr, pentru ca apoi să-i otrăvească cu otravă de șobolani, conform organizației Survival International.

„Niciun străin nu știa numele acestui bărbat sau chiar foarte multe despre tribul său. Odată cu moartea sa, genocidul poporului său este complet”, a declarat Fiona Watson, directorul de cercetare și advocacy al Survival International.

Trupul bărbatului a fost găsit întins într-un hamac dintr-o colibă, descoperirea fiind făcută de oficialii Funai, în data de 23 august. Nu existau semne de luptă, violență sau prezența altor persoane în zonă.

El a murit din cauze naturale, dar cadavrul său va fi supus unei expertize medico-legale de către Poliția Federală.

Ultimele imagini cu „Omul gropilor” au fost prezentate de Funai în 2018. Acesta a fost filmat în timp ce sparge un copac cu o unealtă asemănătoare toporului. Potrivit sursei citate, „Omul gropilor” a plantat culturi, inclusiv porumb și papaya, și a făcut case din paie.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Daniel Baciu spune ce se va întâmpla cu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege...
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din...
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Via Transilvanica, inclusă de revista Time în topul celor mai frumoase 100 de locuri de...